Avem tendinte extremiste cand vine vorba de copii; fie ii alintam prea mult, fie suntem prea duri si ii privim ca egali in lumea adultilor. De fapt un echilibru este ceea ce se necesita in acest sens, ca de altfel de fiecare data in viata. Si cand vine vorba de nervi si de reprosuri in discutia cu un copil nu ar trebui sa spui niciodata:
- Ca seamana ca mama sau tata. Acel esti exact ca tatul tau sau mama ta suna pe departe un compliment. Pana la urma copilul nu are vina daca parintii sunt sau nu intr-un anumit fel. Si nici o comparatie cu fratii nu este prea onoranta caci asta in timp aduce o rivalitate intre frati de a se crede ca unul din ei trebuie sau nu sa fie intr-un anumit fel.
- Ignoranta sentimentelor. Sa crezi ca este suparat dintr-un motiv absurd este ca si cand ai trece cu vedere ca ai in fata ta un copil. Are o varsta si dincolo de asta fiecare persoana in parte are trairile sale si are dreptul sa fie suparat. Lasa-l sa isi exploreze starile si sentimentele.
- Nu faci, nu, niciodata. Din start o negatie atrage dupa sine ideea de cearta, de mustrare si de frustrare. Va creste crezand ca trebuie sa faca pe plac cuiva.
- Mai bine nu te faceam?! Am trecut de multa vreme de era in care se credea ca cel care da viata si cel care poate decide asupra vietii copilului, asumandu-si bunele si ignorand partile. Am trecut de etapa in care sa ne dam seama ce inseamna sa fii parinte in adevaratul sens al cuvantului. Deci nu regreta ceea ce deja ai.
- M-am saturat de tine. Va fi moneda cu care iti va plati mai tarziu acest comportament. Chiar daca nu facem copii pentru a avea un ajutor la batranete vom dori sprijin moral si surpriza ar putea sa vina de la cel pe care il izolai din saturatie a unei vieti grele sa il cresti.